Un bistrițean a încălcat un ordin de protecție și s-a apropiat prea mult de persoana care a solicitat păstrarea distanței. Acesta s-a ales cu dosar penal.
Ieri, polițiștii au fost solicitați să intervină la un caz de... nepăstrare a distanței.
„La data de 6 februarie a.c., poliția a fost sesizată de către o persoană despre faptul că un bărbat de 53 ani din Bistrița ar fi încălcat un ordin de protecție, emis de instanță, pe o durată de 6 luni, prin care acesta era obligat să păstreze o distanță de minim 10 metri față de persoana în cauză, respectiv 5 metri față de locuința acesteia”, au explicat reprezentanții IPJ BN.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești.
Conform informațiilor de pe site-ul Judecătoriei Bistrița, reclamanta a solicitat ordinul de protecție în 29 ianuarie, și i-a fost aprobat o zi mai târziu.
Așadar, bărbatul nu a reușit să respecte ordinul judecătoresc nici măcar o săptămână.