Un tânăr de 19 ani s-a ales cu două dosare penale. Acesta i-a furat mașina fratelui său și a pornit la drum deși nu avea permis de conducere. Un bărbat de 32 de ani a avariat două autoturisme deoarece conducea rupt de beat.
De 8 martie, le-au făcut cadou femeilor din viața lor... dosare penale și amenzi de achitat.
Ieri, un tânăr de 19 ani, din comuna Cetate, a fost oprit în trafic de către polițiștii bistrițeni.
„În localitatea Buduș, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, l-au identificat în trafic pe un tânăr de 19 ani din comuna Cetate, în timp ce conducea un autoturism. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, autoturismul ar fi fost sustras de la fratele tânărului. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, explică reprezentanții IPJ BN.
Tot ieri, un bărbat de 32 de ani din Bistrița în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Năsăud a acroșat ușor cu oglinda retrovizoare stânga un alt autoturism care circula pe aceeași direcție de mers, după care și-a continuat deplasarea, acroșând un alt autoturism.
Polițiștii l-au testat pe bărbat, iar aparatul etilotest a indicat o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
„Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, se arată într-un comunicat remis presei de către IPJ BN.