Un bistrițean s-a urcat ieri la volan, după ce a consumat băuturi alcoolice. Acesta nu a putut ține mașina pe carosabil, luând la rând gardurile de pe margine. Acesta nu e singurul șofer ce a încălcat legea rutieră ieri...
Zi plină de evenimente rutiere ieri, pentru polițiști. Șoferi beți, fără permise, cu mașini neînmatriculate etc.
Partea bună e că, deși au fost accidente, acestea s-au soldat doar cu pagube materiale. Iar șoferii s-au ales cu dosare penale.
1. Ieri, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control în trafic un tânăr de 23 ani din Țigău, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul în cauză nu este înmatriculat. De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Astfel, a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
2. În noaptea de 7/8 martie a.c., un bărbat de 55 ani din Bistrița în timp ce conducea un autoturism prin localitate, pe fondul consumului de alcool a intrat în coliziune cu mai multe garduri metalice de la marginea părții carosabile. În urma accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
3. Tot ieri, Poliția orașului Năsăud a fost sesizată despre faptul că, pe DN17D, pe raza localității Nepos a avut loc un accident rutier soldat doar cu pagube materiale. La fața locului, în urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au identificat persoanele care au condus autoturismele implicate în accidentul rutier, ca fiind doi tineri de 19 ani, din Sîngeorz-Băi, respectiv 18 ani, din Nepos. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul de 19 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
4. La data de 7 martie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au oprit pentru control în trafic un bărbat de 56 ani din Leșu, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, fără a avea montate pe acesta, plăcuțe cu numere de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul în cauză nu este înmatriculat și că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că acesta a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. A fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
CONDUCEȚI PRUDENT ȘI RESPECTAȚI REGULILE DE CIRCULAȚIE!