Să tot fi fost ora 15 fără un pic, spre 16.00, ba poate chiar 16 și un sfert, când partea de sus a orașului a fost acoperită de o plapumă bizară de nori întunecați la față...

Să fi avut oare legătură cu avertismentul salvamontiștilor bistrițeni care ne recomandau, tot ieri după-amiază, cam în aceeași perioadă, atenție sporită cu drumețiile pe munte, pentru că există mari riscuri de avalanșe...?! Greu de apreciat...

Cert este că trotuarele și străzile sclipeau luminate de soare, în timp ce văzduhul zăcea cocoșat sub o mantie grea – grea de nori negri.

Un bătrânel înfipt în cârjă, undeva pe bulevardul Decebal, în apropiere de piață, i-a studiat cu atenție o vreme îndelungată, după care a dat din cap de câteva ori, dezamăgit sau poate doar ușor îngrijorat – bănuitor sau poate pur și simplu neîncrezător...

S-a întors pe călcâie, gata să părăsească fața locului, după care s-a întors și a mai aruncat câteva priviri suspicioase.

Abia atunci a îndrăznit să dea și verdictul: „Ori vine vijelia peste noi, ori se împrăștie naibii și norii ăștia...! Din două, una...!”

S-a dovedit, în final, că Bistrița nu merită o vijelie. Cel puțin deocamdată...