Duse sunt pe apa sâmbetei o mulţime de obiceiuri şi tradiţii fabuloase care colorau incredibil viaţa locuitorilor din Bistriţa-Năsăud, iar printre aceste tradiţii „lăsate” să dispară se numără şi „Craii” de la Mocod – un obicei resuscitat ultima oară în 2012 – pentru că ar fi fost an electoral – după cum au speculat unii care preconizau că se vor reîntâlni cu vestiţii Crai de la Mocod abia în 2016, un nou an electoral…

Se pare, însă, că destinul acestui obicei este deja stabilit: a venit anul electoral 2016, dar Craii nu s-au mobilizat pentru a colora iar viaţa satului sau pentru a convinge anul agricol că merită să fie mai bun.

Localnicii s-au resemnat repejor, fără probleme. Din punctul lor de vedere există o explicaţie şi un vinovat pentru dispariţia acestui obicei: o asemenea „manifestare” costă foarte mult. Problema este sponsorizarea…

Cu nedisimulată tristeţe bănuim, totuşi, că „manifestarea” (care acum câteva sute de ani era un fapt de viaţă în comunitate) nu poate costa mai mult acum decât atunci - când nu existau sponsorizări, când banii nu cădeau din cer pentru ca anumite lucruri să se poată întâmpla şi când – vai nouă! – nu existau nici partidele politice care să pună umărul la distorsionarea unor evenimente…

Pe vremuri, „cizăşii" din Mocod (trei feciori cu prestigiu în sat) angajau muzicanţi pentru jocul din a doua zi de Înviere şi tot ei îi alegeau şi pe „crai” – de obicei cei mai harnici feciori din sat care au ieşit primii la arat sau care au terminat de arat. Cei doi tineri îşi făceau rost de câte un prun înflorit, iar fetele din sat, „crăiţele”, împodobeau ramurile prunilor cu turtiţe colorate, panglici, turtă dulce, ouă roşii şi şiraguri de floricele – simboluri al belşugului şi prosperităţii. În a doua zi de Paşte, după slujba religioasă, oamenii se adunau în preajma bisericii, unde „craii” erau aşezaţi pe două laiţe, înconjuraţi de „crăiţe”, iar în faţa lor, pe pământ, se aşeza o cruce de lemn, simbol al adevărului.

„Cizăşii” îi ridicau pe umeri pe noii „crai” de trei ori, anunţând de fiecare dată „Crai nou în ţară!", iar mulţimea răspundea „Trăiască! Trăiască!”. Apoi se trăgeau clopotele şi se anunţa cu voce tare: „Crai nou în ţară/ Grâu la vară/ Şi-n pod, şi-n cămară/ Şi pe prispă afară", aruncând cu boabe de grâu peste capetele celor prezenţi.

Urma apoi „bricelatul" sau judecata tinerilor care nu fuseseră la fel de harnici: aceştia erau purtaţi de oameni pe braţe în jurul bisericii, iar la fiecare colţ al acesteia erau bătuţi în tălpi cu „bricele". În final, cei pedepsiţi erau nevoiţi să mulţumească „crailor" pentru pedeapsa primită, căci altfel „bricelatul" se repeta iar şi iar.

După ce judecata era gata, „craii" erau purtaţi pe laiţe, pe care erau fixaţi şi prunii împodobiţi, până la râul Someş, fiind însoţiţi de rude şi de prieteni. Doi feciori îi băgau la apă pe crai, tot mai adânc până când aceştia promit că vor face cinste cu cinci litri de ţuică sau, în zilele mai apropiate de noi – cu două lăzi de bere. Dacă prin apropiere erau şi alte persoane bune de plată (cum ar fi primarul) şi acestea erau băgate la apă şi transformate în „sponsori”.

Se credea că după o asemenea baie anul agricol va fi unul foarte bun, iar ziua se încheia cu o masă la care participa tot satul, la care fiecare pereche invitată aducea câte o pască şi două ouă roşii. Petrecerea dura până dimineaţă, iar drept răsplată, noii „crai" participau timp de un an la horă fără să plătească – şi aşa s-au întâmplat lucrurile şi acum 500 de ani, din câte spun sătenii din Mocod…

În anul de graţie 2016 şi probabil mulţi ani de-acum încolo – nouă nu ne rămâne decât să admirăm pe Facebook albumele foto adunate de Silvia Floarea Toth şi să ne minunăm cum reuşeau alţii să facă ceea ce nouă ne pare imposibil sau mult prea costisitor…

Sursa: Sărbătorile ciclului social. Munci şi Zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului, autori Vasile Filip, Menuţ Maximinian