De câteva zile, în mai multe spaţii de joacă din oraş, fâşiile lungi cauciucate care acopereau nisipul, praful sau pietrele existente în preajma vechilor leagăne, au început „să prindă aripi”: muncitorii care le-au montat acum câteva luni de zile le-au decupat, probabil, pentru a le înlocui cu altele noi.

Părinţii sunt uşor nedumeriţi: la început au crezut că vreun copil neastâmpărat le-a tăiat şi le-a uitat acolo, în mijlocul terenului, claie peste grămadă. Se pare însă că nu este mâna niciunui copil, pentru că fâşiile sunt tăiate la milimetru, cât se poate de regulat şi cu multă atenţie.

Cel mai distractiv este pentru copii: se joacă cu fâşiile lungi de cauciuc, se mai împiedică de grămezile mari, se învelesc cu ele imaginându-şi că sunt un fel de pătuţ sau, spre disperarea unor părinţi – şi le aranjează în cap, pe post de coifuri de război...

Deşi spaţiile de joacă au fost finalizate de doar câteva luni, în timp ce altele nu sunt nici acum finisate până la capăt, iată că a sosit momentul să fie deja „reparate”... Vi se pare corect? Aveţi sugestii de făcut sau sfaturi de dat celor care se ocupă de "peticiri"?