Cum bine spunea un celebru poet – important e să dai apă la moara unui vis, oricare-ar fi el, oricât de absurd ar fi el, pentru că aşa sunt visele în sinea lor – de obicei par irealizabile şi imposibile. Chiar ştiind că referendumul e inutil şi imoral, vreo 10.000 de bistriţeni au fost totuşi să voteze. Şi cu ce s-au ales...?!
Am avut şi noi un vis: pentru o vreme, ne-am închipuit că un vot, două voturi, o sută de voturi, o mie de voturi, zece mii de voturi – ar putea înfrânge un sistem.
Dar n-a fost să fie. Nici de data asta.
Desigur, ştiam încă din start că referendumul e inutil şi imoral, că nu reprezintă decât bani aruncaţi pe fereastră, fără sens, că bistriţenii nu pot hotărî efectiv ce se întâmplă cu pădurea Codrişor sau că întrebările referendumului sunt oricum retorice.
Peste 4.200 de bistriţeni s-au dus totuşi la vot, dintr-un fel de convingere (mai mult sau mai puţin utopică), dintr-un fel de obişnuinţă, inerţie sau încredere în puterea unor alegeri democratice.
Şi chiar dacă rezultatele dezastruoase ne demonstrează limpede că bistriţenilor li se cam rupe de pădurea Codrişor şi că nici măcar nu se deplasează până la ştampila hotărâtoare (poate şi conştienţi de la bun început de înfrângere) – măcar ne-am ales cu o veste bună...: există 4.281 de oameni lucizi în oraşul acesta...
Oameni care au văzut dincolo de cuvinte, dincolo de aparenţe, dincolo de recompense degradante...