De două zile încoace, bistrițenii nu-și mai găsesc liniștea: câinii latră a pustiu (pustie), străzile sunt impracticabile pentru plimbări molcome de toamnă iar vântul vuiește înfiorător de dimineața până seara într-un program non-stop – printre blocuri, printre crengi de copaci care scârțâie, gata să se prăbușească...

Mai grav – blocurile aflate în reabilitare – blocurile înfășurate în ample pânze protectoare au renunțat la orice sentiment de protecție, și, fără jenă, s-au dedat risipei – oferind semnale clare că vor s-o șteargă primele din oraș! Și-au smuls pânzeturile din țâțâni și au început să le fluture amenințător către cer, către stihii, către vânturile răcoroase care au pustiit orașul în ultimele două (2!) zile. Parcă vrând să-și ia zborul aiurea....!

Unii dintre bistrițeni au semnalat deja scăderile dramatice și nefirești de temperatură.

Alții s-au întrebat retoric oare când naiba vor face și autoritățile ceva concret în orașul ăsta, pentru a împiedica urgia.

Cei din urmă, în fine, au realizat că – acum, ca și altădată, ca niciodată – vorba poetului Woody Allen – mai mult decât oricând în istorie, umanitatea a ajuns la o răscruce. Un drum duce către disperare și pierderea definitivă a speranței. Celălalt, către extincție totală. Să ne rugăm să avem înțelepciunea de a alege corect...