Să fi fost cuvintele lui Brâncuşi doar ifose de artist genial neînţeles? Să fi fost adresate contemporanilor săi sau poate, dacă ar reveni – ne-ar regăsi la fel?

Chiar dacă s-a exprimat atât de dur la adresa românilor, la moartea sa, în 1957, Brâncuşi a lăsat moştenire statului român întreg atelierul său parizian. Numai că statul român a refuzat această moştenire, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente.

Atelierul lui Brâncuşi a revenit statului francez iar vizitatorii se bulucesc să-i treacă pragul de zeci de ani... Abia în 1964 Brâncuşi a fost „redescoperit” în România ca un geniu naţional şi, în consecinţă, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu (Coloana fără sfârşit, Masa tăcerii şi Poarta sărutului) a putut fi amenajat şi îngrijit – după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi fusese foarte aproape de a fi dărâmat.

Se pare că şi filosoful Petre Ţuţea ar fi spus la un moment dat „Am zăcut în temniţele comuniste 20 de ani pentru un popor de tâmpiţi...”

Voi cum vă simţiţi în interiorul poporului român? Credeţi că suntem o naţie privilegiată sau dimpotrivă...? Cum aveţi de gând să sărbătoriţi ziua naţională de 1 decembrie?

Dacă nu Brâncuşi sau Ţuţea – care sunt românii – sau bistriţenii – care vă fac să vă simţiţi totuşi mândru că aparţineţi acestei naţii?

Vă simţiţi poate mândri că v-aţi născut în oraşul Gabrielei Szabo, care a reuşit atâtea performanţe în viaţa de sportiv?

Ce personalitate a oraşului vă provoacă un sentiment de mândrie?