Scene desprinse parcă dintr-un film SF s-au întâmplat ieri seară, pe o terasă din Bistriţa, acolo unde două domnişoare s-au retras pentru a povesti de-ale lor, fiind la un moment dat tulburate de un cerşetor cu nişte trandafiri ofiliţi în mână… Ce a urmat avea să le bântuie gândurile pentru multă vreme:
Cerşetorul – un băiat de vreo 6 ani – le-a privit insistent şi le-a întrebat Nu cumva vreţi să cumparaţi un trandafir…? La care una dintre domnişoare, uşor încurcate, a încercat să caute în poşetă după ceva mărunţiş, dar n-a găsit înăuntru decât farduri şi şerveţele umede. Salvatoare, cealaltă domnişoară a găsit într-un buzunar o monedă de 50 de bani şi i-a întins-o.
Băiatul îmbrăcat neglijent şi cam murdar pe faţă a luat-o şi a privit-o câteva clipe – păi nu vă ajung banii ăştia pentru un trandafir! Politicoasă şi parcă de pe alte meleaguri, domnişoara l-a întrebat totuşi da' cât costă un trandafir?
2 lei – a venit răspunsul subţire şi prompt. Aha! Păi de 50 de bani ai putea să ne dai măcar o frunză şi un spin…! Băiatul a mormăit atunci – mda, cred că da, cred că aş putea…
Şi şi-a pus florile pe un scaun împletit, gata să aleagă frunza potrivită.
Nu, stai liniştit! Am glumit! Nu ne trebuie frunza! Du-te şi pe la ceilalţi, poate vor alţii să-ţi cumpere trandafirii… a replicat râzând una dintre fete.
Uşor încurcat, băiatul şi-a adunat trandafirii şi a plecat mormăind ceva, iar cele două domnişoare şi-au continuat discuţia. Despre tinerii din ziua de azi, despre ce te face împlinit sau fericit, despre timpul care nu mai ajunge şi care se comprimă ameţitor, despre ce înseamnă să fii un profesor adevărat – şi multe alte asemenea nimicuri – până când băiatul cu trandafirii s-a întors, după vreo 10 minute – parcă dezamăgit că nu vrea nimeni să cumpere trandafiri.
Ştiţi ceva – luaţi şi banii ăştia înapoi!, a spus băiatul, aşezând moneda pe masa acoperită cu sticlă. Poate că-i vrea alt copil. Eu am destui bani acasă! Am mai mulţi, poate că are nevoie de ei alt copil…
Şi a plecat fără să se uite înapoi şi fără să mai admire perplexitatea din ochii domnişoarelor care s-au uitat una la alta, surprinse, câteva clipe lungi, în tăcere, până când una dintre ele a ridicat din sprâncene – wtf, asta o fi lecţia serii sau ce naiba…?!
Au izbucnit în râs înveselite de toată scena şi atunci ne-am prins că nu erau din oraşul nostru, erau doar rătăcite pe meleagurile noastre...
.jpg)
0728-237 215
