George Ganea, bărbatul din Coşbuc care şi-a pierdut soţia sub roţile unui camion, ne spunea zilele trecute, cu un fel de luciditate care ne-a pus pe gânduri „Acum nu avem nevoie de nimic. Poate mai târziu, când lumea ne va da uitării, când va interveni altceva, alt accident, mai dramatic sau mai şocant...”

Ce cumplit de trist trebuie să fie, totuşi, să trăieşti aşa, sub reflector... Să-ţi fie urmărit de sus, de jos, din toate părţile, orice gest, orice surâs, orice mişcare. Să fii în casă şi s-o vezi la televizor filmată din toate unghiurile, să realizezi că ore întregi televiziunile au disecat la nesfârşit aceeaşi poveste cu alţi şi noi invitaţi.

Sute de mii de oameni au urmărit, poate, aseară, cu sufletul la gură, cu uimire, tristeţe, groază, consternare sau bolnavă satisfacţie drama fostului premier Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare.

Osho se întreba, mai mult sau mai puţin retoric „Fără posesiuni, succes sau faimă, cine eşti?... Eşti numele tău, eşti prestigiul tău, eşti faima sau puterea ta? Dar în afară de astea, cine eşti...?”