În timp ce prin alte părţi de soare pline lumea se dă peste cap să-şi conserve spaţiile verzi, să îngrijească fiecare colţişor de natură şi să ocrotească fiecare pom, fiecare floare – la noi, copacii zac aruncaţi la gunoi, alături de mormane de mizerii..
Într-un cartier al Bistriţei, după blocurile gri, părăsiţi cu totul lângă un tomberon urât mirositor – o grămadă impresionantă de crengi de copaci zac şi se usucă în soare, ca şi cum ar fi mizerii de care nu mai avem nevoie, lucruri inutile şi nefolositoare, resturi bune de nimic altceva decât de aruncat la gunoi...
Dacă e adevărat că un coş de gunoi spune totul despre personalitatea celui care îl umple – dacă e adevărat că el ar putea dezvălui cele mai întunecate dimensiuni ale sufletului uman – ce poate să spună despre noi faptul că ne aruncăm copacii la gunoi...?