Bună dimineaţa, oameni dragi...:) Un apel foarte haios din partea primăriilor din ţară: asociaţiile de locatari sunt rugate să semnaleze, pe adresa primăriei, dacă ştiu că „în ograda” lor există persoane decedate sau care locuiesc într-un număr prea mare în aceeaşi locuinţă...:) Scopul este cât se poate de nobil: limpezim listele alegătorilor!
Un demers care ar putea fi catalogat drept haios (dacă nu ar fi şi absurd pe deasupra) a pornit de la Guvernul României care îi îndeamnă şi pe primarii oraşelor să pună umărul la actualizarea listelor de alegători.
Primarii trebuie să-şi roage asociaţiile de locatari să semnaleze repejor municipalităţii cazurile de persoane decedate, persoane care şi-au pierdut dreptul de a vota, persoane care şi-au pierdurt cetăţenia română, persoanele care au acte de identitate expirate şi au uitat să şi le reînnoiască sau persoane care şi-au schimbat domiciliul dar nu au fost radiate din lista localităţii rezidenţei anterioare.
Cum vor răspunde asociaţiile de locatari acestor rugăminţi? Se vor prezenta la Primărie ca să informeze „da, am identificat în blocul nostru că la domiciliul X locuieşte un număr de pesroane ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă!” sau „avem 4 tineri plecaţi în străinătate!” sau „avem două familii divorţate”...!?
Desigur, şeful de scară (măcar înainte de 89) era persoana care ştia tot ce mişcă între paliere, iar, pe alocuri, aceste obiceiuri s-au păstrat până în zilele noastre... Dar rămâne totuşi destul de greu de imaginat cum anume ar putea sosi la primărie toate aceste informaţii? Vor veni oamenii „să raporteze”? Vor scrie scrisori sau vor întocmi referate? Ori, din obişnuinţă deja – vor folosi adresa de e-mail a instituţiei...?