Aşa-i în tenis, uneori: mai cade câte-un copac în staţia de autobuz (bine că n-a pălit pe cineva!), mai deraiază câte un marfar, mai împuşcă braconierii câte-un urs, câte-o căprioară, că şi aşa au ieşit prea multe la numărătoare şi, nu în ultimul rând, se mai sărbătoreşte o Zi a Europei pe pietonal, departe de lumea dezlănţuită.
Ne agităm, ne agităm ca un pepsi, ca în fiecare an de 9 mai, când pretutindeni se sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa – acest miriapod uriaş, care ne învaţă să fim civvilizaţi, să facem curăţenie o dată pe an sub lumina reflectoarelor, în ochii larg deschişi ai lumii, care ne dă milioane de euro contra a milioane de hârtii numite proiecte, care ne asfaltează străzile comunale, care ne impune obligaţii şi drepturi şi necesităţi de care habar n-avem...
Nici Bistriţa – oraş european prin excelenţă, încă de la origini, încă înainte să-şi dea seama – nu putea face excepţie de la o asemenea sărbătoare.
Aşa că sărbătoreşte, cum se cuvine, pe pietonal, cu spectacol, cântec, joc şi voie bună, cu voluntari şi discursuri, cu porturi populare, cu desene pe asfalt, cu concursuri de mesaje sau competiţii sportive!
Trăiască şi-nflorească!