Bună dimineaţa, oameni dragi...:) După ce iniţial au anunţat că soarta referendumului va fi decisă pe 12 septembrie, judecătorii Curţii Constituţionale s-au răzgândit, au promis că fac un efort ca să dea un verdict mai devreme. Adică pe 31 august. Până atunci, începe numărătoarea inversă a populaţiei...
Întrebarea care ne va marca (eventual) definitiv în zilele care urmează rămâne evident, cea legată de listele cu alegători. Câţi alegători există cu adevărat în România? Câţi ar fi avut dreptul să voteze pe 29 iulie? Cât fals există pe listele cu alegători... De ce nu a contat acest aspect la alte alegeri, desfăşurate până acum? De ce abia acum au devenit listele o chestiune prioritară a vieţii noastre?
Şi, nu în ultimul rând, oare când au de gând să mai şi muncească politicienii noştri? Prima senzaţie ar fi că – parcă din 10 iunie încoace – nimeni n-a mai avut timp de muncă. Toată lumea a fost preocupată, peste vară, cu demiterea preşedintelui Băsescu.
Trece vara, intrăm imediat în toamnă iar noii aleşi nu au apucat să adopte nici măcar o lege în legătură cu viaţa socială a românilor. Ca să nu mai pomenim de promisiunile din campania electorală…
Credeţi că e nevoie de curaj ca lucrurile să meargă totuşi bine în România? Sau mai degrabă îndemânare şi experienţă în administraţie? Ne lipseşte tradiţia sau voinţa de a face ceva bine…?
(În paranteză fie spus, astăzi este ziua de naştere a unor personalităţi precum poetul englez Shelley, autorul celebrului vers „if winter comes, can spring be far behind…?” Dar şi Knut Hamsun scriitorul norvegian, laureat al Premiului Nobel s-a născut într-o zi de 4 august, ca şi Louis Armstrong (nu cel care cică a păşit pe Lună ci celălalt, cu jazzul) dar şi Barack Obama, preşedintele SUA...)
foto @ Georgiana Vrânceanu Cotuţiu: "Curajosul" http://artification.wordpress.com