Şi după ce că robotea toată sâmbătă, printre cozonaci şi păscuţă coaptă, printre ciorapi de nylon decupaţi, sfârtecaţi, înnodaţi pentru a cuprinde ouăle de înroşit, printre fripturi de miel sau sarmale – dimineaţa mama se trezea cu noaptea-n cap (dacă dormea vreodată!) şi ne aştepta în duminica de Paşti cu farfuria albă pe masă, cu un ou roşu înăuntru, acoperit de apă, cu un bănuţ lângă ou şi un prosop nou cumpărat cu câteva zile înainte special pentru dimineaţa Învierii… În bucătărie plutea un parfum miraculos de sărbătoare şi toată dimineaţa se lumina cu un firesc „Hristos a Înviat!”…

Între timp, între timp a venit rândul nostru să încropim magia din duminica Învierii, să aşezăm pe masă prosopul curat, farfuria cu ou maroniu care nu se mai îndură să se roşească, oricâtă sfeclă roşie sau coji de ceapă trântim în oală… să punem bănuţul în farfurie, să aprindem lumânarea roşie şi să încercăm să-i convingem pe pitici să ia din paharul cu anafură, deşi se strâmbă de la vinul care pare prea acru pentru gustul lor obişnuit cu Mirinda, să povestim de ce mâncăm pâinea cu vin şi să facem faţă şi întrebărilor capcană de genul „Cum adică să mâncăm din trupul lui Iisus? Cum să-i bem sângele – suntem vampiri? Cu pisica putem să ciocnim un ou? Dar pe Doamne-Doamne când o să-l cunoaştem? Nu vine în vizită la noi…? Vrem să-l cunoaştem acum...!”