Dragomir are o inimă foarte bună: a reuşit să emită cel dintâi părerea că trebuie să-i luăm pe transilvăneni fără Transilvania şi să susţină că trebuie cu orice preţ să obţinem Năsăudul, prin intervenţia Vaticanului, evident, cu 3 kilometri aliniaţi în lungul oraşului. Dragomir e foarte lung şi are gâtul subţire şi fasonat ca la strung...
"Dragomir poartă două smocuri fine de păr lustruite şi negre ca pana corbului, care-i atârnă ca un decimetru pe ceafa-i rotunjită şi care lasă să se scurgă din ele (?) câte două picături limpezi de untdelemn franţuzesc.
În schimb Fuchs... Hm, Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa... La început, când a luat fiinţă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs când a luat naştere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând de loc ureche muzicală...
După aceea Fuchs s-a dus direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect şi după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl ştie nimeni, ieşi la suprafaţă şi în câteva minute termină de studiat armonia şi contrapunctul şi absolvi cursul de piano...
La început – au zis în cor toţi comesenii laolaltă – nu este adevărat că: „Cuvântul a fost la Dumnezeu şi că D-zeu a fost cuvântul”. La început - afirmară ei cu tărie – a fost „alfabetul surdo-mut”, căci nu este probabil ca astrele să fi învăţat chiar de la început a g(?) ceva; că e prea posibil ca ele să nu fi fost în stare nici măcar să se ceară afară, şi nici chiar să zică „papa”...
De asemenea, este foarte probabil ca astrele să nu fi fost nici create, nici necreate, copii ai nimănui ieşiţi din calcule reuşite sau greşite şi, cu chiu cu vai, în rate şi hrănite insuficient la institutul „Maternitatea cerească” cu lapte contrafăcut cu apă gazoasă de lăptăresele Căii-lactee.
Fugi, Fuchs, satir murdar!
Fugi, Fuchs, căci ne compromiţi tot cartierul.
Fugi, Fuchs, şi zeii să te protejeze!
Excomunicat, Fuchs se aşeză în grabă la piano şi, pedalând energic şi neîntrerupt, ajunse în sfârşit la Bistriţa – cu moralul deprimat, deconcertat, scârbit de oameni ca şi de zei, de amor ca şi de Muze... De aici muzica sa radiază cu egală putere în toate direcţiunile, făcând astfel să se împlinească în parte cuvântul Destinului recunoscător... , care-i hărăzi ca prin concertele sale de staccato, să facă să apară cu timpul pe această planetă o rasă mai bună şi superioară de oameni, spre gloria sa, a pianului şi a Eternităţii..."
În consecinţă, bună dimineaţa, oameni dragi... Nu că ar avea vreo importanţă sau că i-ar mai păsa cuiva – dar insistăm să ne amintim: Urmuz ar fi împlinit azi fix 130 de ani.
Foto: sculpturi Alexandru Păsat, expuse şi la Bistriţa, spre finalul anului trecut
.jpg)
0728-237 215
