Singura soluţie, în asemenea clipe ploioase, ar fi să răsfoim împreună o carte frumoasă, apărută anul trecut, cu spijinul Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud: „Odihna scării” lui Flore Pop.

„...oricât încerci să ieşi din / zgură, din frică / nu te mai eliberezi de trăirile / tale obscure, / nu faci decât să le rafinezi, / să le aţâţi, să le asmuţi, să le descalţi, / să le muţi în alte / sensuri morbide, / să le multiplici fără să vezi, / fără să vrei, / fără să crezi, până când ele, / fără urmă de rugă, / te subjugă de-a binelea. Şi / te pun pe năsălie, ori pe fugă.” (Patimile)

„N-am deprinderi temeinice în domeniul misterelor, / nici calităţi în descifrarea hăului. / Tot obolul meu e / legat de pregătirea la vreme a unui ceai de măceşe.” (Micul dejun al ţarului)

„...Aveam presimţiri de şcolari, prosteşti, caline, / insistam în imposibil, chiar în vise fără frâu, ne trezeam fermecaţi, / adulmecaţi de mărire, zdrobiţi de orgoliu, pistruiaţi de vânt.../ Eram încă tineri, atunci, şi fără obidă. Proşti de buni!” (Proşti de buni). 

Adrian Popescu scria, în prefaţa acestei cărţi că „Flore Pop merge împotriva curentului, motiv pentru care nu îi prevăd o viaţă (literară) uşoară. Cuminţenia irită. Cei ca el sunt o provocare continuă pentru neo-avangardiştii de azi...”

Prin urmare, întrebările zilei de azi, pentru cititorii noştri la fel de îngăduitori azi ca şi ieri, sună cam aşa: cât de des v-aţi simţit proşti de buni – cum spune titlul unui poem semnat de Flore Pop? Cât de greu ne este să iertăm? Vă plictiseşte poezia cumva? Preferaţi mai degrabă proza? Cum ieşiţi din frică? Cum intraţi în pacea unei zile de duminică? 

Foto: ilustraţii din volumul „Odihna scării” realizate de George Mircea & Doina Mihăilescu.