Numai pentru ca e vineri (zi de post si rugaciune, vorba poetului:) ne-am trezit azi fulgerati de o fraza straveche a unei rugaciuni rostite candva de preotul Ilarion Argatu... “Dumnezeu, plimbandu-se prin casa mea, imi risipeste toate indoielile...” si tot incercand sa fortam imaginarul colectiv obosit, instantaneu ne-am amintit ca tot intr-o asemenea zi de 16 martie 1705, Antim Ivireanul a fost ales episcop de Ramnic si ca hirotonisirea lui a avut loc in ziua urmatoare. Si ca una dintre primele masuri pe care le-a luat in aceasta calitate a fost instalarea unei tipografii la Ramnic.

Ceea ce nu se poate spune despre Liviu Ciulei, care taman in ziua de 16 martie (1965 de aceasta data) a hotarat c-ar fi mai potrivit sa fie vizionat pentru prima oara filmul Padurea spanzuratilor. Filmul a fost distins, slava Domnului, cu premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes ceea ce, foarte probabil, nu l-a facut invidios pe Bernardo Bertolucci pentru ca regizorul italian (intre altele, autorul filmelor “Ultimul Imparat”, “Micul Budha” sau “Ultimul tango la Paris”) era prea ocupat atunci sa-si sarbatoreasca cea de-a 25-a aniversare. Caci, imaginati-va ce mai coincidenta, Bertolucci s-a nascut tot intr-o zi de 16 martie.

Fara indoiala, insa, exista multi alti oameni deosebiti care s-au nascut in aceasta zi, doar ca nu am reusit inca sa-i cunoastem astfel incat macar atat putem sa facem: sa le spunem La multi ani si sa nu fie prea tristi daca n-au reusit inca sa regizeze niciun film.

Sanse sa faca ceva deosebit inca sunt! Spre exemplu, Fernando Magellan, navigatorul portughez, ajungea, intr-o asemenea zi de 16 martie, intr-o luna primavaratica precum aceasta, pentru prima oara in Insulele Filipine. Dar asta se intampla demult, prin 1521, iar noi, din anul de gratie 2012, greu reusim sa percepem ce inseamna sa fii navigator, cum e sa tii sub control revolte de mateloti sictiriti si nepasatori in fata marilor descoperiri geografice, cum e sa spui o rugaciune pe corabia zgaltaita ingrozitor de furtuna...

De aceea, mai bine sa revenim la oile noastre si la intrebarea zilei, pentru cititorii nostri bistriteni la fel de destepti si binevoitori cu noi astazi (ca si ieri, ca si maine:), intrebare care suna cam asa: cum ar trebui sa ne rugam ca sa fim ascultati? E potrivit, oare, sa ne soptim rugaciunile sau, dimpotriva, ar fi cazul sa le racnim ca sa fim siguri ca le aud toti sfintii? Sunt suficiente cateva cuvinte magice sau mai corect ar fi sa incercam un suvoi de o jumatate de ora?