Şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul... Când se moare la bătrâneţe, durerea celorlalţi pare mai molcomă. Când se moare din cauza unei boli, ne linişteşte ideea că bolnavul nu mai suferă. Dar când mor copii arşi în casă sau alunecând sub gheaţă sau tratataţi cu indiferenţă... cum se alină durerea de după...?
Pompierii avertizează: copiii nu trebuie lăsaţi să se joace pe gheaţa râurilor sau a lacurilor. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă desfăşoară campanii cu „Flăcările omoară copii”. Raed Arafat declară că la Năsăud probabil este vorba de un caz de malpraxis, prefectul îşi exprimă regretul, se declanşează anchete peste anchete... Dar toate acestea nu ne mai încălzesc cu nimic. Toate la un loc – inclusiv descoperirea şi pedepsirea vinovaţilor – nu reuşesc să şteargă sfâşierea sau să-i înveţe pe cei din apropiere cum să mai trăiască împăcaţi restul de zile.
Grigore Vieru spune la un moment dat: Ştim, Doamne, că mulţi se roagă bunătăţii şi răbdării tale numai pentru a linguşi moartea. Şi Tu îi ierţi... Confucius credea că dacă vrem să trăim cum se cuvine trebuie să învăţăm mai întâi să murim... Părintele Arsenie Papacioc credea şi el că trebuie să ştim să murim şi să înviem în fiecare zi... Noi credem că e imposibil, omeneşte vorbind, să învăţăm să murim vreodată... Bună dimineaţa, oameni dragi...