Bună dimineaţa, oameni dragi. Este luni, se anunţă încă o zi foarte caldă pentru luna aprilie şi încă o foarte potrivită ocazie de a ieşi la un grătar. De regulă, ieşim la iarbă verde, dar nu apucăm să admirăm peisajul, nu mai vedem pădurea din cauza copacilor, în schimb ne îndopăm cu mici şi cu bere.
Să ieşim, deci, cu mic cu mare, să ne afişăm burţile în soare, să aruncăm câte-o privire spre scena pe care transpiră dansatorii de muzică populară, să le acoperim cu totul prestaţia cu muzica noastră, care este cu adevărat o muzică de calitate, respectiv manele de ultimă oră! Să dăm boxele mai tare să răsune în parcare!
Să sorbim la bere, până când nu mai ştim numărul halbelor, să ne dezbrăcăm la pieile goale şi să jucăm un tenis cu piciorul spre admiraţia vecinei de alături, să ne îndopăm „fratele porc” până simţim că ne plesneşte burta, să prăjim pe grătare tot ce se poate prăji, să înfulecăm carnea pe nemestecate şi apoi să ne lungim pe pături, deja obosiţi, epuizaţi şi transpiraţi, să ne odihnim puţin înainte de întoarcerea la bloc, să ne tragem sufletul căci şi mâine putem s-o luăm de la capăt!