Muncitorii care au participat ieri, timp de câteva ore, la negocierile purtate cu conducerea fabricii din Beclean, au ieşit pe poartă cu capul plecat, obosiţi şi supăraţi: „Nici nu poate fi vorba... Nu vrea sa ne mai dea nici un  leu...” au admis oamenii care muncesc pe brânci, uneori şi 8 zile din 7, la Beclean...

Şi care nu vor să priceapă nicicum că totuşi... TOTUŞI... 35 de milioane sunt doar 35! Adică atât de puţine încât pot fi socotite pe degetele unor mâini, ce mai...!

Şi, ca în bancul cu blonda şi BMW-ul aflat în pragul unui accident rutier, îţi vine să exclami – breee! Ai grijă! Habar n-ai cât am „muncit” pentru maşina asta...!

Cum nici noi habar nu avem cât muncesc milionarii în euro pentru a strânge milioanele alea...! Şi nu putem pretinde de nicio culoare ca ele să asigure un trai decent şi pentru cei din jurul proprietarilor de milioane.

Tot ce putem să facem este să ne lăudăm, în fiecare an când apare topul Forbes – şi noi – dar şi cei din Satu Mare – că avem un bistriţean (în timp ce ei au un sătmărean, căci Dan Vasile este originar din satul Certeze, unde deţine şi o vilă de un milion de euro prin care trece ca vântul şi ca gândul de două ori pe an) care a reuşit să urce încă trei poziţii în topul celor mai bogaţi...

Deci milioanele, oricât ar fi de multe, nu sunt niciodată suficiente a fi împărţite prostimii care munceşte pentru ca ele să se strângă la ciorap, respectiv la bancă...

Doar prin America mai auzi de milionari care îşi imaginează că averea trebuie obligatoriu completată şi înnobilată de acte de caritate şi generozităţi inutile. Noi însă, trăim în România... Unde averile se gustă departe de ochii presei şi ai muritorilor...