E marti, 13 (martie sau octombrie, prea putin conteaza:) si, inevitabil, cadem pe ganduri si (in amintirea unei emisiuni de radio care a schimbat probabil multe vieti:), ne trec prin minte asemenea intrebari: e bine sa credem in Dumnezeu? Are sens sa credem? Cam pana cand ar trebui sa credem? Cum se poate ajunge la credinta autentica?

Cum sa nu te tulbure faptul ca, intr-o asemenea zi de 13 martie, in 1781, astronomul englez Sir William Herschel a descoperit planeta Uranus? De ce si-o fi fixat George Enescu premiera absoluta a tragediei Oedip tocmai la Opera Mare din Paris? Dar Opera din Bucuresti nu era ok? Si de ce intr-o zi de 13 martie 1936? El nu credea in ghinioane cu trei ceasuri rele? N-a auzit oare ca tot pe 13 martie, in 1934, a fost conceput, in studiourile Walt Disney, celebrul Ratoi Donald, cel care a debutat in filmul The little Hen? Probabil ca nu.

Poate a trecut pe langa el ca un abur si vestea ca Ratoiul Donald avea sa castige Oscarul pentru rolul din Fuerhrer's Face. Poate se gandea doar la destinul tragic al grecilor. Habar n-avea ca, exact in ziua in care era prezentata Oedip pentru prima oara – Mircea Eliade implinea 29 de ani. Era un adolescent tanar si miop care reusea sa doarma doua ore pe noapte doar ca sa termine de citit integrala Balzac. Avea sa devina una dintre figurile controversate ale teribilei generatii interbelice, cu toate articolele sale pro legionari, cu simpatia fatis marturisita pentru Nae Ionescu si Garda de Fier. Avea sa devina unul dintre cei mai cunoscuti prozatori si istorici ai religiilor.

Avea sa dezvolte o intreaga teorie despre spatiul si timpul sacru, despre omul modern in care se ascunde o dimensiune ascunsa, subconstienta, guvernata de prezenta secreta a unor profunde simboluri religioase... Ceea ce ne intoarce spre primele intrebari: o fi adevarat? O fi adevarat ca sacrul se ascunde printre oameni, printre oamenii de langa noi, printre vecini si precupete de la piata?