Bună dimineaţa, oameni dragi :) A mai trecut un Crăciun peste noi, am supravieţuit cu chiu cu vai avalanşei de cumpărători împătimiţi care au năvălit prin magazine după cadouri sau provizii. Am reuşit să facem faţă chiar şi colindătorilor. Din cauza interfoanelor, în acest an, la Bistriţa au fost înregistraţi foarte puţini colindători!
De la un an la altul, parcă avem de-a face cu tot mai puţini colindători în preajma Crăciunului. Numărul acestora scade, cel mai probabil, din cauza unor asociaţii de locatari care şi-au montat, preventiv, interfoane la intrarea în scări.
În acest fel, creştinii care vor să iasă pe uliţă, să colinde prima şi ultima strofă din singurul cântec de iarnă pe care îl cunosc, sunt vizibil descurajaţi şi ocolesc cu grijă (sau cu nepăsare?!) scările de bloc care au instalate asemenea dispozitive.
Nici vremea nu i-a inspirat în mod deosebit pe colindători: atmosfera mohorâtă şi norii care au acoperit în permanenţă firmamentul bistriţean – au lăsat urme adânci în mentalul colectiv: depresie, tristeţe şi sictir. Cam aşa ar putea fi descrisă, în câteva cuvinte, starea emoţională a unor colindători.
Cum vi s-au părut, în acest an, colindătorii? Vă deranjează dacă îşi interpretează fals colindul? Aţi înfruntat cumva situaţii de genul: „Primiţi colindătorii?” „Primim, primim, dar să ne iertaţi că n-avem decât nuci, prăjituri, portocale sau mere, nu mai avem bani...”, „Bine, atunci lăsaţi că încercăm la vecinul de alături...”