”Vreau o ţară ca afară, toţi vrem acest lucru şi vara asta nu dormim!” a răcnit aseară, pe pietonal, primarul Ovidiu Creţu, subliniind că noi toţi (care noi, care toţi?) ne dorim un preşedinte care să arbitreze, nu un preşedinte jucător, cotonogar. „Ieşi afară, javră ordinară!” a mai spus Ovidiu Creţu – primarul pe care ni l-am fi imaginat o persoană elegantă, pe care un costum stă ca lumea, care n-ar fi în stare să adreseze injurii sau mojicii precum "ieşi afară javră ordinară!", indiferent cât de stresantă ar fi situaţia pe care o traversează...

O ţară ca afară ar putea să înceapă cu un minim de politeţe la adresa „celuilalt”, fie el chiar adversar politic. O ţară ca afară presupune campanii electorale cu un minim grad de civilizaţie – oricare ar fi miza politică. Într-o ţară ca afară un ministru nominalizat al culturii (cum a fost şi Mircea Diaconu, prezent ieri seară pe pietonal) nu scuipă un reporter pentru o simplă întrebare de genul „aveţi până la urmă probleme cu DNA sau nu?”

În fine – o ţară ca afară la care tânjim, în aceste momente – ar fi Marea Britanie, cu ceremonia impecabilă pusă la cale azi noapte, cu prilejul deschiderii Jocurilor Olimpice – o ceremonie plină de culoare, umor, atitudine relaxate, aprecieri şi reverenţe princiare în faţa performanţei de orice fel...

Dar pentru voi ce înseamnă „o ţară ca afară”? Cum se cuantifică aşa ceva? Să fie atât de simplu – dispare Băsescu şi ne trezim cu o pleaşcă de „ţară ca afară”?