„După alegerea domnului Alexandru Ioan Cuza se prefăcu capitala României într-o mare de făclii și lumini, îndată se improviza o iluminăciune măreață și conductu impuitoriu cu făclii precedat de bande muzicale și de un batalion militar român. O generală entuziasmare cuprinse tot orașul, care răsuna de urări: să trăiască prințul României Al Cuza!” scria cineva pe 31 ianuarie 1859, în Gazeta Transilvaniei, evocând entuziasmul fără margini care i-a cuprins pe români în acele zile de pomină...

Fragmentul apare pe unul dintre panourile expuse în proaspăt inauguratul Centru German, într-o impresionantă expoziție dedicată Micii Uniri înfăptuite pe 24 ianuarie la care ne raportăm atât de greu în zilele noastre (și ele de pomină) în care lucrurile s-au mai așezat, manifestările emoționale s-au mai temperat câștigând un plus de civilizată rezervă...

Dar entuziasmarea generală încă persistă iar iluminăciunile sunt încă și mai mărețe. Evenimentele totuși, mai scapă unele mici dezacorduri nevinovate – așa cum s-a întâmplat și ieri, la inaugurarea Centrului, când toată lumea a fost invitată de președintele Consiliului Județean să se ridice în picioare pentru intonarea imnului național – numai că imnul național, dragul de el, parcă se făcuse nevăzut în mulțime.

Și n-a fost de găsit nicio înregistrare, nicio bandă de magnetofon, niciun mp3 – nimic... Deși stația audio ar fi funcționat impecabil, cum a funcționat pe toată durata manifestărilor pe care cei prezenți le-au putut asculta chiar și din curtea interioară a clădirii istorice...

S-au fâstâcit unii, au roșit alții, era prezent acolo și consulul german de la Sibiu și multe alte oficialități importante – și nimeni nu s-a arătat suficient de spontan încât să cânte imnul pur și simplu, cu vocea cu care alții, prin 1859 cântau pe străzi entuziasmate în „bande muzicale”... În fine, totul a trecut cu bine și toți au fost de acord că fosta Casa Argintarului a ieșit minunat după restaurare...