Bună dimineaţa, oameni dragi :) Vă mai amintiţi melodia celor de la Iris, lansată undeva la începutul anilor 80, cea care vorbea despre un tren bun, al celor fără bani, un tren frumos în care naşul era invitat să coboare jos din tren? Dar credeţi că ar fi posibilă viaţa fără naşi? Ar mai avea un sens?!
De câte ori nu vi s-a întâmplat în tinereţe (dar poate şi mai recent) să vă programaţi un drum „cu naşul”? Numai ieri, de pildă, unul din trei pescari rătăciţi într-un personal a vrut să-şi ia bilet, impresionat de scandalul urmărit la televizor despre naşii şi revizorii CFR care primeau mită – însă a fost repede redus la tăcere cu o replică de genul „Lasă, bre, mergem tot cu naşul, nu bate corupţia până-n sătucul nostru uitat de lume...!”
Se pare, însă, că tentaculele caracatiţei au ajuns totuşi şi la Bistriţa. şi se întind probabil până dincolo de orăşelul nostru, spre cele mai îndepărtate cotloane în care se poate circula cu trenul. Sunteţi mulţumiţi, în general, de prestaţia naşilor din trenurile noastre? Vi se par suficient de îngăduitori şi cooperanţi?
Vi se par într-adevăr exagerate preţurile din chioşcurile de pe peron? Dar nu cumva se spală bani şi în alte chioşcuri de prin cartiere, unde se afişează preţuri mult peste limita bunului-simţ? Nu credeţi că merită şi „cei fără bani” un mijloc de transport la îndemâna lor? Sau ar fi mai sănătos să descurajăm din rădăcini asemenea practici...?