Ghinion de neşansă: „Drăculeasa noastră” - cum îl alintă cei de la Evenimentul Zilei pe Cezar Ouatu – s-a trezit postat de votul europenilor pe un nefast loc 13. Treisprezece.

Cumea marketingului – deşi nimeni nu agreează muzica de tip „Eurvision”, deşi este vorba de un gen muzical de mii de ani depăşit – aproape toată lumea urmăreşte, parcă hipnotizată, competiţia.

Toţi românii îşi pun în fiecare an speranţa în câte un concurent care – inevitabil şi absolut mioritic – se clasează de fiecare dată pe ultimele locuri.

Unii bănuiesc că nu este decât o sforărie uriaşă, încâlcită, bazată pe pile politice. Toate ţările – de dragul Uniunii Europene – vor câştiga la un moment dat – dar României numai nu-i mai vine rândul...

Poate pentru că nici nu suntem percepuţi drept parte a Uniunii...? Poate pentru că suntem din naştere codaşi...? Nici nu mai contează. Deja ne-am resemnat. Arbitrii au ţinut din nou (!?!) cu ungurii! Sau cu ceilalţi, oricare ar fi ei...

Singura alinare, într-o asemenea frustrantă situaţie, rămâne cortul de pe pietonal – acest spaţiu bistriţeano-pontic care, deşi nu este acolo decât provizoriu, merită totuşi întărit şi îmbunătăţit.

Fie doar şi pentru câteva luni, un an, doi – cât durează reabilitarea Casei de Cultură – publicul bistriţean ahtiat de evenimente culturale merită ceva mai bun decât orice altă sală în care s-ar fi putut desfăşura spectacole.

În consecinţă, n-ar fi rău să ne gândim puţin oare cât ar costa să proiectăm câţiva stâlpi de rezistenţă cortului...? Dar nişte pereţi trainici de cărămidă nu ar merge...?

Şi nu în ultimul rând – Biserica Evanghelică de alături îi strică orice viziune, orice privelişte de ansamblu! Ce caută acolo? Cine-a pus-o tocmai în apropierea cortului...? Cu ce motive ascunse şi răuvoitoare...? Când va avea cineva curajul s-o mute mai spre periferie, pentru ca cortul de pe pietonal să ni se înfăţişeze în toată splendoarea...?