Este aproape invizibilă cu ochiul liber iar un turist neglijent sau distrat din fire ar călca-o în picioare fără măcar să-şi dea seama ce comoară striveşte... Este vorba de o insectă cavernicolă albă, cu două capete care nu există decât în Peştera Tăuşoarelor şi care, izolată în mediul cavernicol de aici, a dezvoltat o specie adaptată la mediul subteran.

Se hrăneşte cu materia organică adusă de afară, mai precis - cu excrementele unui animăluţ din zonă şi „este la fel de importantă precum elefanţii din Africa pentru că numărul exemplarelor din Tăuşoare este mai mic decât numărul elefanţilor. Este la fel de importantă precum operele lui Brâncuşi”, afirmă custodele peşterii, Crin Theodorescu.

Insecta îşi găseşte hrană în peşteră cu ajutorul jderului de piatră. Literatura de specialitate consemnează faptul că jderul hibernează, însă, din cauza schimbărilor climatice şi a iernilor tot mai blânde, jderul (ca şi urşii, de altfel) a găsit o posibilitate să-şi accelereze metabolismul în timpul iernii şi să nu mai hiberneze. „Cel puţin jderii din Munţii Rodnei, din apropierea peşterii Tăuşoarelor, au început să mănânce lilieci... Intră iarna în peşteră şi folosindu-se de nişte glande din apropierea anusului, jderul îşi târăşte partea din spate a corpului şi marchează cu feromoni trasee prin peşteră – prin absolut toată peştera... Este un căţărător formidabil şi îşi conturează în cap o hartă a spaţiului parcurs: ştie când a trecut printr-un loc, cât de veche este urma de feromoni pe lângă care trece şi în felul acesta reuşeşte să ierneze...”, mai spune custodele Peşterii Tăuşoare.  

Numărul exemplarelor de jder poate fi estimat la câteva zeci, excrementele sunt peste tot prin peşteră, iar în excremente se văd clar oasele liliacului pe care l-a devorat... Iar din resturile rămase în urmă se hrăneşte şi misterioasa insectă albă care nu trăieşte decât în Tăuşoare. Cum o fi depăşit însă gerul năprasnic de afară - numai Dumnezeu ştie...