Într-un anumit sens, inclusiv cei care ne opresc pe stradă pentru a ne dărui reviste sau pentru a ne pune întrebări încuietoare, sunt misionari... De obicei sunt doamne venerabile, uneori însoţite de cîte o domnişoară – plecate „în misiune” – cu argumentele mereu pregătite la purtător şi cu întrebări care „lovesc” în moalele capului: „Credeţi căn Dumnezeu iubeşte femeia?” sau „Nu vi se pare că vine sfârşitul lumii?” sau „Credeţi că Dumnezeu ne-a uitat de tot...?”

De regulă, e bine să dai un răspuns scurt şi apăsat, căci dacă îndrăzneşti să emiţi o părere de genul „Habar n-am...” sau „Ştiu şi eu ce să zic...?” răspunsul salvator va veni din partea lor şi te va angrena într-un dialog pe care greu îl mai poţi controla sau opri...

Poate fi socotită şi asta o formă inofensivă de misionarism, femeile care se ocupă cu aşa ceva nu insistă prea mult dacă văd că n-au cu cine şi, de multe ori, revistele conţin inclusiv informaţii generale, suficient de interesante fără a fi totuşi religioase....

Ce faceţi cu asemenea reviste, atunci când le primiţi? Le citiţi sau le aruncaţi ostentativ în primul coş de gunoi? Le studiaţi acasă, în baie, în linişte? V-aţi ales vreodată cu ceva din ele? Aţi fi în stare să faceţi ceva similar – să porniţi de-a lela prin oraş, încercând să convingeţi pe cineva de vreo idee anume...?

Foto: adevărul.ro