Bună dimineaţa, oameni dragi...:) Deşi pregătirile începutului de an şcolar păreau că se află în linie dreaptă, deşi mobilizarea generală era în toi, în plin weekend premierul a lansat un anunţ bombă: şcoala începe când vrea el, adică pe 17 septembrie! Departe de lumea dezlănţuită, oamenii cu chitara ne-au arătat cum e să fii munte în sufletul tău.
Cu corturi sau motociclete, dotaţi cu scaune pescăreşti şi înfăşuraţi în pături care să-i apere de răcoarea muntelui – iubitorii şi pasionaţii de muzică şi-au dat întâlnire în creierii munţilor, La sculptoru’, cu poezia muzicii folk.
Vali Şerban, Florin Săsărman, Dani Năsăudean şi Sorin Borzoş dar şi Puiu Cazan şi Magda Puşkaş au făcut sâmbătă seară să răsune văile din jur cu acorduri ale muzicii pline de sentimente, delicateţe şi frumuseţe.
Ai fi crezut că acest gen muzical este pe cale de dispariţie, însă, aproape fiecare cort instalat în zonă părea dotat câte o chitară, o muză şi un montagnard în stare să cânte în versuri frumuseţea munţilor sau a iubitei, aleanul sau sfâşierea unei despărţiri...
Înaintea recitalurilor, scena a fost declarată deschisă pentru amatorii care nu au apucat (încă!) să devină celebri: Briana, una dintre artistele care a insistat să cânte vineri seară, nu avea decât 5 anişori. Paula Corciu din Prundu Bârgăului sau duoul Alex şi Andreea (din Beclean şi Bistriţa), alături de Cornel Gămuraru au fost alţi iubitori amatori de folk care au încins atmosfera pentru artiştii consacraţi.
În a doua seară, s-au înscris la recitaluri alţi trei iubitori ai muzicii folk care, cu talent şi mai ales pasiune – au contribuit la atmosfera magică a primei ediţii de festival.
Organizatorii au scos la vânzare 50 de tricouri inscripţionate cu datele festivalului care s-au vândut aproape în totalitate şi, alături de ele, s-au vândut chiar şi bijuterii hand-made realizate din hârtie sau carton presat de către două dintre soţiile unor artişti invitaţi în festivalul de folk.
O chitară uriaşă, sculptată din lemn, declarată simbol al evenimentului şi devenită atracţia copiilor care s-au străduit din răsputeri s-o facă să cânte – a vegheat, de deasupra tuturor, cele două seri de concerte.
Credeţi totuşi că muzica folk are şanse de supravieţuire în societatea noastră contemporană, mânată de instincte de consumator feroce – sau ar fi mai bine să rămână un simbol al anilor 70 – 80 şi al „rezistenţei prin cultură”? Vă imaginaţi un drum la munte fără o chitară? S-ar putea îmbunătăţi sau „updata” acest gen, în aşa fel încât să cucerească noi adepţi...?