De ce atâta zarvă politică pentru viitorul primar, oricare ar fi el, când noi, muritorii – tot alături de alţi muritori vom avea de trăit şi după alegeri...? De ce să iubim Bistriţa şi locuitorii ei gălăgioşi, trişti, plictisiţi, obosiţi, sictiriţi, ahtiaţi după bani, mereu grăbiţi, mereu alergând, sau dimpotrivă, leneşi, senini, năuci, surâzători, optimişti, cu capul în nori, rupţi de realităţile financiare...?

Aţi apucat să trăiţi pe propria piele sentimentul olimpic al iubirii unui necunoscut, al unui “celălalt”, al unei mulţimi nedefinite...? Există oare cu adevărat sau e doar o povaţă biblică pe care o scoatem la înaintare, din când în când, în funcţie de contextul potrivit...?

Merită să ne iubim “apropiaţii” pentru reţetele senzaţionale de gulaş pe care le vor găti astăzi? Sau pentru câinii pe care îi vor afişa în concurs? Sau pentru evenimentele pe care le pun la cale? Sau pentru muzeul care se animă brusc, neverosimil, oferind atâtea surprize în sălile pe care le credeam prăfuite, închise, neinteresante?

Pentru ce merită Bistriţa iubită? Pentru ce ar merita bistriţenii un dram de iubire din partea cuiva?