Unu: zilierii de net. Adesea, vorbesc despre sine înşirându-şi biografia din proprie initiaţivă. Folosesc neologisme idioate, termeni tehnici rari simţindu-se valoroşi şi crezând că părerile lor generaliste şi comune, cu argumente plictisitoare, interesează pe cineva. Adaugă citate fiindcă sunt scurte, condensate şi mai isteţe decât ei, fraierii care-i urmăresc crezând că au citit toată cartea.

De o inteligenţă îndoielnică, îi mănâncă pielea să tasteze, să bage-un link, să posteze ceva chiar şi-atunci când nu au ce scrie cerşind un dram de atenţie. Se bagă la capăt de articol, îşi dau cu părerea imediat ce apare, gudurându-se pe lângă autor şi, aşteptând un os de ros, visează la ziua în care alţi zilieri îşi vor da cu opinia vis-a-vis de ce au comentat. Atunci se simt validaţi, au sens – între timp dau în neştire refresh la propriile aberaţii.

Doi: Viermii virtuali. Sunt neam de ţărănoi la prima generaţie, lipsiţi de originalitate şi umor, posedând un dialect dubios. Ca hobby personal, cotcodăcesc on-line în timpul serviciului, prin diverse instituţii ale statului degeaba, dar li se şterg frecvent comentariile pentru că sunt repetitive şi cu un ton agresiv. Combativi, ei duc războaie pe mai multe fronturi, împart pumni în stânga şi-n dreapta.

Despre cei care folosesc atacul la persoană se zvoneşte că sunt postaci-răspândaci de serviciu ai diverselor partide fiind plătiţi pentru mutilarea adversarilor. Având identităţi ascunse, nu folosesc argumente ci doar ghionturi şi înjurături supurante, condamnă cu ură, respectiva comunicare violentă neabandonând-o nici în viaţa reală. Cu toate acestea, ei rezistă şi se extind, enervând şi provocând derive. Atunci când sunt opriţi să-i mânjească pe ceilalţi, scot din mânecă arma preferată: “Sunteţi un cuib de securişti, vă credeţi la Scânteia!“ iar comentatorii ce-i susţin pe autorii textelor devin brusc slugile moderatorilor. Sunt grosolani, sfertodocţi, deliranţi, toxici şi obraznici.

Trei: Analfabeţii şi agramaţii. Putem scrie despre aceştia la plezneală fiindcă, atunci când termină de buchisit textul, vor fi atât de surmenaţi mintal încât le va fi greu să priceapă că e vorba chiar de ei. S-au născut, miraculos şi în absenţa profesorilor de română, din şcoala autohtonă tot mai asfixiată având, totuşi, o prezenţă dementă pe forumuri şi masive tulburări nocturne.

Posedând un vocabular aproape inexistent, ignoranţi şi nepăsători în ceea ce priveşte limba natală corectă, sunt caracterizaţi şi de lipsa imaginaţiei şi a unei minime educaţii. Acestea exprimă net starea lor permanentă de fericire. Hămăie patriotic, au pretenţii şi sentimente acuto-ciudate de mândrie naţională. Avantajul lor faţă de ceilalţi este că sunt întotdeauna multumiţi de ei înşişi, inteligenţa lor suferind nedureros.

Vorba lui Adam Michnik: “Ei trebuie iertaţi din egoism, şi nu din altruism, pentru că altfel ne vor măcina toată viaţa.“

Patru: Vânătorii de fracturi lingvistice. Sunt oameni inteligenţi, ce stăpânesc bine subtilităţile limbii lor, şi care oferă informaţiile utile despre diferite dificultăţi gramaticale. Reprezintă un public fidel, caracterizat prin dezgustul faţă de greşelile făcute curent de presă, politicieni şi alte figuri publice.

Firesc ar fi ca vânătoarea de greşeli să le fie utilă atât autorilor cât şi altor cititori ai textelor în cauză, însă victimele acestor corecţii literare consideră iniţiativa o hăituială mult prea agresivă, un adevărat pogrom gramatical, dar le lipseşte tocmai abilitatea de a găsi scuze şi raţiuni credibile pentru erorile aparţinătoare.

Cinci: Profesioniştii. Există, desigur mai rar, şi oameni cumsecade, inteligenţi, subtili, civilizaţi, apţi de discernământ, chiar şi politic, calculaţi şi elaboraţi, pe scurt – pregătiţi corespunzător. Au o vestimentaţie lingvistică subtilă şi o alură cochetă, sunt frumoşi, graţioşi, fermecători, cu un ton muzical care gâdilă urechea şi “inflamează” plăcut mintea. Nu caută haos ori pricini demobilizatoare ci strictul necesar al normalităţii, firescul, bunul simţ al convieţuirii şi socializării virtuale.

Îi recomandă formaţia culturală, scrisul pretenţios şi comprehensibil prin care amendează fin derapajele coteriilor de gang sub-textual. Scrisul lor e consistent, plin de idei şi nu se dizolvă în plictiseală, iar vorbele lor pot fi luate în serios. Mustind de spirit critic, substanţial şi veridic, fără complexe de superioritate, când au ceva de spus o fac valorificând maximal ideile. Evoluează armonios şi echilibrat în comentarii, fără să alunece în ridicol, iradiază bogat şi revigorant. Pentru ei, dialogul este ceea ce numim un schimb de argumente fără duh ipocrit.