Aproape toţi au auzit de protestul mut de 30 de minute care se va desfăşura astăzi în faţa Consiliului Judeţean. Şi vrând-nevrând, toţi au fost nevoiţi să se raporteze într-un fel sau altul la acest protest: unii au ales să se retragă, considerând că e mai prudent să aştepte finalizarea anchetei, alţii au preferat să-l înţeleagă ca pe o teorie a conspiraţiei sau a linşajului mediatic.

Ce înseamnă, în definitiv, să ai curaj? Este o chestiune de curaj să participi la un asemenea protest sau, dimpotrivă, ai curaj dacă stai deoparte, preferând o atitudine neutră...?

Curajul este ceea ce îţi trebuie pentru a sta în picioare şi a vorbi, dar tot curaj este şi ceea ce îţi trebuie pentru a sta jos şi a asculta, dacă ar fi să luăm aminte vorbele lui Churchill convins că „poţi pierde banii – e rău, poţi pierde un prieten – e şi mai rău, dar dacă ţi-ai pierdut curajul, ai pierdut aproape totul...”

Curajul este mersul prin frică înspre faptul de a fi liber, credea Liiceanu, conştient de faptul că un om curajos este cel căruia, fiindu-i frică, merge înainte. Sau că arta de a fi singurul care ştie că e speriat de moarte se cheamă tot curaj.

Unde este sfinţenie, acolo este şi curaj – spunea la un moment dat sfântul Ioan Gură de Aur în timp ce Platon îşi închipuia că ai curaj atunci când ştii de ce anume să nu-ţi fie frică...

E adevărat, frica are mai multă imaginaţie decât curajul iar cine nu are curaj trebuie să aibă picioare bune.

Cel mai curajos lucru este, însă, să gândeşti singur. Şi cu voce tare. Vorba doamnei Coco Chanel.

Cântărind asemea idei în sinea ei, sorbindu-şi cafeaua de dimineaţă – Maria Bistriţescu a decis, cu un fel de spaimă în suflet, că da, va merge şi ea la Consiliul Judeţean azi de la ora 16.30. În definitiv, curajul este şi teama care şi-a spus rugăciunile... Iar cu rugăciunile nu poţi să dai greş niciodată...