Pe nesimţite şi fără să ne dăm seama, zilele trecute au fost strânse din faţa Prefecturii şi ultimele ghirlande care mai aminteau de sărbătorile de iarnă. A dispărut şi sania lui Moş Crăciun, şi renii şi beculeţele care ne-au luminat feeric atâtea nopţi în decembrie şi ianuarie. Din vârf de macara, viaţa la Bistriţa este de-a dreptul...
A fost surprins de câteva priviri zănatice care, chiar zilele trecute, în loc să privească vigilente şi precaute în faţă, în dreapta sau stânga – căutau în zadar, abureli în văzuh…
Dar nu a fost de zărit decât un muncitor cocoţat pe o macara, într-o cupă – întins spre ghirlanda din bradul mult prea înalt al Prefecturii şi străduindu-se să adune şiragul de perle transformate în beculeţe, unele arse, altele ude de ploaie şi murdare, bombănind şi probabil gândind în sinea lui că de sus Bistriţa se vede la fel de mizerabilă, la fel de seducătoare, mincinoasă, tandră sau trădătoare...
Sau poate se gândea şi el impresionat că de sus toţi oamenii par nişte biete furnici care pot fi strivite cât ai clipi de o talpă de uriaş. Sau poate se gândea că de sus, din cutia de macara nu se vede pe jos lăţită nicio lege, nicio regulă, niciun amendament.
Poate se gândea că de ce nu mai ninge dracului în februarie. Sau poate nu se gândea la nimic…
Toţi în jur erau prea grăbiţi ca să aştepte să coboare el din vârf de brad, molid sau ce-o fi fost copacul acela…
.jpg)
0728-237 215
