Figura lui Avram Iancu este destul de prezentă în mentalul colectiv bistriţean, de vreme ce oraşul nostru se bucură chiar şi de un bust al marelui revoluţionar şi avocat transilvănean.

Fratele bunicului lui Avram Iancu a fost Horea, iar în ultimele două decenii ale vieţii sale, paşoptistul a suferit de o boală psihică şi a rămas în memoria colectivă ca umblând din sat în sat înnebunit.

Asemenea detalii s-au pierdut, însă, şi n-au mai ajuns până la zilele noastre: oamenii asociază în continuare figura lui Avram Iancu cu melodiile patriotice referitoare la Ţebea.

Într-o altă parte a lumii, peste 3.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în atacurile teroriste de o amploare fără precedent, petrecute pe 11 septembrie, la New York şi Washington, DC... Au fost distruse turnurile gemene din complexul comercial World Trade Center (WTC) din New York şi o parte din clădirea Pentagonului din Washington D.C. În consecinţă, ziua de 11 septembrie a fost declarată, printr-un decret prezidenţial, Ziua patrioţilor. Deşi nu e foarte clar ce act patriotic au comis victimele atentatelor care au murit fără să vrea, fără să fie informaţi, poate, să stea, ca alţii, acasă în ziua cu pricina...

Cum s-ar putea măsura în mod corect patriotismul? Este o dovadă de patriotism să mori într-un accident stupid pus la cale – după cum bârfesc gurile rele – chiar de americani? Este un act patriotic să pui la cale o revoluţie în fruntea unor cete de ţărani şi mineri ai Munţiolor Apuseni? Sau, mai apropae de vremurile noastre, dăm dovadă de patriotism dacă ne vedem, egocentric, de treabă...?  

Foto: descopera.ro