Am evitat cu talent ploaia de meteoriţi care s-a abătut asupra Uralilor, am supravieţuit cu chiu cu vai sărbătorii cu valentini şi valentine, dar ne-am trezit că începem week-endul deosebit de stresaţi: sirenele ambulanţelor sunt stridente şi ne calcă pe nervi, panoul de la CJ provoacă stări de nervozitate, gata, vrem linişte!
E clar, nimic nu merge bine în Bistriţa, nici măcar sirenele autospecialelor nu sună corespunzător gradului nostru de uzură psihică şi oboseală! În loc să sune mai suav, mai dulce, mai melodios, sirenele se încăpăţânează să ţiuie insuportabil!
La ore de maximă audienţă, sau târziu în noapte, când ţi-e somnul mai dulce şi visele mai îndesate – tresari înfiorat din cauza unei sirene prea stridente. Pentru că n-au mai vrut să treacă sub tăcere un asemenea aspect revoltător, unii bistriţeni de pe Bulevardul Independenţei au depus sesizări peste sesizări la poliţie, cerând să se ia măsuri în acest sens. Ca nu cumva să fie nevoiţi să recurgă la cine ştie ce proteste spontane.
În aceeaşi oală intră şi problema panoului amplasat de Autoritatea Teritorială a Ordinii Publice lângă Consiliul Judeţean, pe colţ. Cârcotaşii spun că panoul distrage atenţia şoferilor care nu se mai pot concentra la şofat.
Maria Bistriţescu, secretară la o firmă de calculatoare din oraş, trecând pe lângă panoul acela colorat, s-a întrebat de multe ori cui foloseşte. Informaţiile ar fi utile, dar din maşină rareori apuci să citeşti temperatura sau gradul de umiditate din oraş. Imaginile se derulează cam rapid pentru traficul nostru orăşenesc.
Oare pietonii se opresc din când în când pentru a parcurge şi consuma în tihnă mesajele de interes public ale panoului...? Nu mai contează – important este că deocamdată nu s-a produs niciun accident de circulaţie din cauza panoului. Bună dimineaţa, oameni dragi...:)