Oricât de paradoxal sau cinic ar suna, „beneficiile” incendiului care a devastat comunitatea în 2008 sunt multe şi mărunte. Dacă nu ar fi ars, Biserica Evanghelică ar fi plutit probabil şi azi în ignoranţă, lipsă de atenţie şi fonduri. Aşa că merită să ne amintim iar şi iar câtă nevoie am avut de un asemenea eveniment nefericit.
Din fericire sau nefericire, cu ajutorul nostru nemijlocit – societatea de consum şi vremurile tulburi pe care le traversăm cu chiu cu vai ne-au format / educat / deformat / structurat să vibrăm doar la ştirile de la ora 5, să cădem pe spate doar în cazul unor tragedii, să trecem cu vederea faptele mici fără sclipici sau să le ignorăm pe cele cu adevărat importante...
Aşa că ne mobilizăm exemplar doar atunci când se petrece câte un dezastru – ceea ce, slavă Domnului, se întâmplă suficient de des încât să fim aproape permanent răscoliţi de câte un eveniment trist, tragic, îngrozitor sau dramatic... Ne rămân parcă tot mai puţine momente de bucurie adevărată şi chiar şi pe acelea reuşim să le stricăm cu priviri de vultur lucid care înhaţă din zbor orice eroare sau orice abatere de la reguli...
Oare ce s-ar alege de noi dacă am începe să comemorăm în fiecare zi câte ceva – câte un accident de maşină mai spectaculos care ne-a transfigurat la vremea respectivă, câte o boală neînvinsă care a scos la iveală latura umană din noi sau câte un dezastru natural care ne-a lăsat urme adânci în suflet...?