Pentru că a insistat să celebreze Ziua Tineretului, realizatorul emisiunii a invitat ieri seară, în platou, câţiva liceeni de la „Tudor Jarda” care practică folclorul intensiv.

Nimic nu este mai penibil şi mai comic în acelaşi timp decât să vezi un om care se chinuie să transmită un mesaj şi care îţi transmite totodată că îl doare în cot de ceea ce spune.

În loc să pară vii şi relaxaţi, eventual pasionaţi de ceea ce fac, tinerii folclorişti de la „Tudor Jarda” au părut toţi nişte roboţi, nişte păpuşi îmbrăcaţi din greşeală în costume populare bine instruiţi să înşire ca nişte papagali texte-şablon şi stereotipuri patriotarde.

S-au străduit cu toţii – artificiali şi crispaţi – să ne convingă cât este de important să ascultăm muzică populară! Cât este de important să fim mândri că suntem români! Să nu uităm de unde am plecat! Să nu uităm de strămoşii noştri dacii şi romanii! Să ascultăm muzică populară şi să ţinem cu dinţii de tradiţii!

Ca o exemplificare firească a tradiţiilor noastre strămoşeşti, finalul emisiunii a căzut ca o piatră în capul telespectatorului: Roberta Opre a ciripit două melodii cu nişte versuri absolut oribile, semnate de Vărul Săndel: „viaţă, viaţă trecătoare / unii au ce altul n-are / n-ai ce face, ce să spui / dacă nu dă Domnul, nu-i”...

(Bine că n-a cântat celălalt şlagăr cu „Dom’ poliţist Măria Ta / ţine 10 lei şi nu mă amenda!”...)

Cum ar veni, întrebarea din această dimineaţă sună cam aşa: credeţi că folclorul bistriţean are şanse e supravieţuire...?