Atenţie pasionaţilor de OZNuri! Cică existe şanse (puţine, ce-i drept!:) ca în România să se construiască un centru de cercetare cosmică, unde fizicienii de pretutindeni să experimenteze evoluţia universului, să măsoare comportamentul particulelor numite neutrini care pot explica formarea materiei – într-un laborator de 1600 milioane de euro.
Ca orice om normal la cap, Maria Bistriţescu este pasionată de astronomie şi cosmos, în consecinţă a urmărit cu sufletul la gură ştirea difuzată aseară de Pro TV: Anglia, Franţa, Spania, Italia, Finlanda, Polonia şi România se vor bate pe viaţă şi pe moarte pentru a obţine un proiect care prevede amenajarea unui centru de cercetare cosmică.
Specialiştii s-au gândit că dacă tot se laudă cu cea mai mare salină din Europa şi cu cea mai curată sare – Slănic (PH) merită să intre în finală. Pentru că aici radiaţiile sunt de 100 de ori mai mici decât la suprafaţă iar locul ar fi ideal pentru experimentele cu care vor să desluşească originea şi evoluţia universului. Proiectul care costă peste 1600 de milioane de euro (!?!) – desigur, cei mai mulţi bani vor veni de la UE (sperăm că nu din bani publici!:) – prevede amenajarea unui laborator în salină, la 208 metri sub pământ.
Dacă vrei să aflii “totul despre Slănic”, primul site te informează scurt şi la obiect că, “din păcate cinematograful din Slănic s-a închis”!
Şi ce vor face fizicienii implicaţi în proiect atunci când vor avea chef să vadă un film, să se deconecteze de la problemele grave şi cosmice care apasă pe umerii lor? Nu era mai simplu să aleagă Peştera Tăuşoare, dotată cu un cinematograf aflat la 45 de km?! Dar Slănic vine cumva de la slănină? se mai întreabă Maria Bistriţescu fără să găsească un răspuns satisfăcător pe internet...
Bună dimineaţa, oameni dragi...:)
Foto: arhivafoto.ro