Alte ţări străine îşi măsoară „occidentalismul” şi gradul de civilizaţie inclusiv prin această practică stabilită oficial, legiferată sau cuantificată în procente: există restaurante care şi-au stabilit foarte clar faptul că 10% din consumaţie trebuie lăsat bacşiş celor care servesc consumaţia.

Cum stă treaba la noi? Obişnuiţi să lăsaţi bacşiş pe unde mergeţi? Sau vă amintiţi de datorii şi deveniţi avari? Dacă nu laşi bacşiş înseamnă automat că eşti zgârcit? Există meserii care nu se pretează de nicio culoare la acest fel de recompensă?

Ar fi ok pentru voi să lăsaţi „o atenţie” unor asistenţi care se poartă frumos cu voi, în spital, atunci când ai mai multă nevoie de o vorbă bună...? E adevărat că această practică ne defineşte într-un fel anume? Face din noi oameni generoşi sau, dimpotrivă, zgârciţi, atunci când evităm să lăsăm un bacşiş? Încurajăm cumva veniturile ilegale sau neimpozitabile...? E corect să gândim că "dacă noi nu primim bacşiş în meseria noastră, nici altul să nu primească"...?