Mare sărbătoare astăzi, printre creştinii bistriţeni care îi prăznuiesc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, doi dintre cei mai iubiţi şi mai populari îngeri. Există chiar şi un acatist dedicat acestor arhangheli în care cel care-l citeşte îi “someaz㔺i îi îndeamnă pe îngeri să se bucure...! Câtă aroganţă! Câtă încredere...!?
Bucură-te, făptură a Minţii care a făcut lumea! Bucură-te, revărsare a luminii dinainte de lumină! Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire! Bucură-te, slujitor neostenit al Treimii! Bucură-te, Duh înfocat şi nematerial după asemănarea lui Dumnezeu! Bucură-te, fiinţă nemuritoare, care îl lauzi pe Dumnezeu! Bucură-te, apărător de foc al cerului! Bucură-te, luminător al cetelor bine mulţumitoare! Bucură-te, arzător al duhului nemulţumitor! Bucură-te, căci prin tine firea îngerilor s-a întărit! Bucură-te, căci prin tine Satana s-a surpat! Bucură-te, Mihail, slujitor al Legii!
Venit-ai de la Cel Preaînalt, Gavriil, minte dumnezeiască! Bucură-te, vestitor al bucuriei nesfârşite; Bucură-te, dezlegător al blestemului de demult! Bucură-te, ridicarea lui Adam cel căzut; Bucură-te, mângâierea Evei întristate! Bucură-te, înalt lămuritor al întrupării Cuvântului! Bucură-te, mărite cunoscător al pogorârii lui Dumnezeu! Bucură-te, cel care bucurându-te, ai zis celei pline de dar: “Bucură-te”! Bucură-te, stea care ai vestit Soarele! Bucură-te, luminătorule care ne-ai arătat lumina cea neapropiată! Bucură-te, căci prin tine lumea s-a luminat! Bucură-te, căci prin tine întunericul s-a desfiinţat! Bucură-te, Gavriil, înger al darului!
Acestea sunt doar câteva rânduri decupate din Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril...
Dar există multe altele, la fel de sfâşietoare care ar putea – la o adică – să genereze o serie nemaisfârşită de întrebări de genul – cum e posibil ca un muritor, un păcătos, în definitiv, să se adreseze cu atâta aroganţă Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril...?
Ce minte omenească înţelege ce este aia lumina dinaintea luminii sau lumina neapropiată...? Sau cum vine aia „înalt lămuritor al întrupării Cuvântului”?! Ce fel de tainică relaţie se ţese între cel care citeşte şi cel căruia i se citeşte? O fi tupeu la mijloc? O fi prea multă aroganţă? O fi, dimpotrivă, doar încredere în sine sau în îngerul invizibil...?
Deci ce poate fi mai tulburător într-un suflet de om (bistriţean, desigur, ca tot ce ne-nconjoară!:) şi lucid pe deasupra – decât să citească printre şi dincolo de cuvintele unei asemenea misterioase rugăciuni, ca toate rugăciunile, de altfel....?
.jpg)
0728-237 215
