Era o replică celebră în filmul „White men can’t jump”: Uneori (spunea Rosie Perez interpretând acolo o neliniştită viitoare nevastă) atunci când pierzi în realitate câştigi, uneori atunci când câştigi de fapt pierzi iar alteori – să câştigi sau să pierzi e aceeaşi drăcie din care fiecare se alege cu ce vrea... (citat aproximativ:).

Ei bine, duminică seara, la Jocurile Olimpice, la proba de atletism, 400 metri, Oscar Pistorius a pierdut finala, terminând proba pe ultimul loc, dar a oferit lumii întregi o lecţie imposibil de ignorat: sportivul sud-african de 24 de ani s-a născut fără peronee (osul de la genunchi la gleznă), iar picioarele i-au fost amputate deasupra genunchiului când avea mai puţin de un an. A fost singurul atlet din istoria Jocurilor Olimpice care, suferind de un handicap, s-a calificat totuşi într-o competiţie a sportivilor de top. A pierdut finala, dar a câştigat admiraţia unei lumi întregi...

Prin urmare, cum bine spunea Rosie Perez, uneori atunci pierzi de fapt câştigi şi viceversa. Pierdem un parc învechit, dar câştigăm unul modern, cu heleşteu şi labirint; „pierdem” un referendum dar câştigăm un manager de judeţ sau câteva bucăţi de liste actualizate fără alegători fictivi şi fără morţi...

Ce-o fi mai important? Aţi traversat până acum o asemenea paradoxală situaţie? Ce aţi câştigat atunci când aţi pierdut? Ce aţi fi dispus să pierdeţi, de dragul unui alt câştig?

Sursa foto: economictimes.indiatimes.com