Este casa în care ai învățat primele rugăciuni, casa cu camere goale, la început, și cu mobila desenată pe perete, casa în care ați fost fericiți atâtea dimineți mâncând doar mere cu pâine dimineața, casa în care mama și tata păreau atât de înalți și indestructibili, casa în care te-ai îndrăgostit, casa în care ai fost refuzat și respins...

Casa pe care am înțeles-o greșit, am înjurat-o, am urât-o, am vorbit-o de rău, am blestemat-o, am scuipat-o, am furat-o și apoi am părăsit-o...

Este chiar casa în care ne-am întors, de fiecare dată – doar pentru a învăța că „e bine și așa rău” sau că absurdul îți surâde ironic și te întoarce pe dos ca pe o zdreanță, casa în care idioțenia unor musafiri te doare, iar răutatea altora te năucește...

Este exact casa în care ți-au surâs primii prieteni, te-au admirat și convins că merită să mergi mai departe, casa în care ai băut vin și ai povestit până târziu în noapte, casa în care ai învățat să dansezi și să cânți, casa în care ți s-a părut că înțelegi mersul legănat al lumii sau misterele universului...

Este casa în care ai învățat să cerșești, să te milogești, să-ți pară rău, să trădezi, să repari, să distrugi, să refuzi, să minți, să gândești singur, să muncești, să te înalți, să visezi, să asculți, să taci, să iubești fără să mai pui condiții, să ceri iertare, să...

La mulți ani, casă – dulce casă... La mulți ani, România...