Adevărul este mult mai simplu decât reuşim noi să-l interpretăm, citind în goană câteva rânduri pe net...

Adevărul este deseori o problemă de traducere.

Exemplificare: Într-o zi, plimbându-mă prin parcul municipal – am zărit în depărtare trei hamace legate între nişte copaci. „Ah, ce haios!” mi-am zis în sinea mea (cam încâlcită sau împrăştiată uneori, e adevărat, cam pierdută între cuvinte prea complicate alteori – şi asta e adevărat – dar măcar senină şi dispusă să vadă latura optimistă a lucrurilor... :).

Să ne apropiem, să intrăm în vorbă cu băieţii ăştia – mi-am spus – poate îmi dau şi mie voie să mă întind câteva clipe în hamac! Căci, sărmana de mine, nu am avut parte până acum de un hamac. Numai că, obosită după o zi suficient de complicată – şi apropiindu-mă regulamentar, atâta m-a dus mintea să-i întreb: aţi cumpărat hamacele de undeva? Şi tot eu mi-am răspuns , în sinea mea – da, deşteapto, clar că le-au cumpărat, că doar nu le-au croşetat! Şi ca să dreg cumva busuiocul – am încercat o altă întrebare – şi nu v-a luat nimeni la întrebări până acum? Nu v-au cerut vreo autorizaţie? N-aţi avut probleme pentru că le-aţi întins aşa în parc?

(Pentru că mi-am amintit că acum doi, trei ani, un tânăr care citea lungit pe bancă a fost luat la întrebări de nişte poliţişti locali şi a ieşit din întâmplarea aceea un întreg scandal). Dar tinerii au răspuns – nu, n-am avut probleme şi de ce ne-ar cere cineva autorizaţie pentru asta? Nu ne ocupăm cu activităţi comerciale de niciun fel, pur şi simplu ne odihnim. Aha, evident, am răspuns eu. Şi au mai trecut câteva clipe de tăcere, conversaţia nu s-a legat în niciun alt fel, nicio altă întrebare nu mi-a mai trecut prin minte şi nici n-am îndrăznit să le cer voie să mă lase să mă odihnesc câteva clipe în hamacul lor. Aşa că m-am întors pe călcâie şi am pornit glonţ spre cuşca de veveriţe. Care lipseau de-acasă, la acea oră.

Întâmplarea a făcut ca toată povestea de mai sus – să fie scrisă după cum urmează: Dacă vrei cumva să ştii de unde este şi ce hram poartă hamacul în cauză, ai toate şansele să afli că nu, nu este croşetat, este pur şi simplu cumpărat de la un magazin specializat în aşa ceva.

Până acum nu i-a luat nimeni la rost pentru acest mod inedit de a se relaxa între copacii din parc - şi de ce ne-ar cere cineva autorizaţie pentru asta? Nu ne ocupăm cu activităţi comerciale de niciun fel, pur şi simplu ne odihnim, mai spune unul dintre băieţi, moment în care îţi dai seama că întrebarea nu a fost deloc inspirată şi că era mai simplu să îndrăzneşti pur şi simplu să ceri voie să stai şi tu câteva clipe în hamac să vezi cum naiba se vede cerul dinăuntrul lui, dar neîndrăznind - te întorci pe călcâie şi pleci spre veveriţele din cuşcă... Poate data viitoare. Toată lumea primeşte o a doua şansă, undeva, cândva...

De ce s-au revoltat mămicile pe Facebook pentru un asemenea text în care autorul îşi exprimă doar tristeţea că n-a îndrăznit să ceară voie să se dea cu hamacul?!? De ce li s-a părut mămicilor că încercăm să sugerăm că ar fi ilegal să stai în hamac în Bistriţa? La asemenea întrebări (vorba Anei Pauker) doar viitorul poate să ne răspundă... presupunând că ne citeşte în aceste momente...

Până una alta – ca fie clar pentru toată lumea – departe de noi gândul de a insinua că băieţii ar fi făcut ceva ilegal!

Atâta doar că în cadrul unei asemenea rubrici – cum este Rondul de dimineaţă – apar mai mereu şi intenţionat asemenea exprimări uşor învăluitoare, poate un pic prea subtile pentru mămici obosite care citesc în viteză, poate uşor ambigue, poate nu neapărat clare precum „2+2=4” – dar care ajută la impresia de ansamblu că viziunea asupra unui fapt poate şi are voie să fie exprimată în diferite nuanţe.

În acest sens – se pot consulta şi alte episoade din Rondul de dimineaţă - care cuprind opinii exprimate în sens invers acelor de ceasornic... Fapt pentru care nu este cazul să intrăm în panică, ci doar să respirăm, un pic mai senin, după colţ, când nu ne vede nimeni, sau măcar să citim cu atenţie cele câteva rânduri... În rest, Dumnezeu cu mila...