Bună dimineaţa, oameni dragi, astăzi Google îl sărbătoreşte pe Gideon Sundback, americanul care a inventat un produs pe cât de simplu, pe atât de necesar: fermoarul. Mai puţin norocoşi din fire, sărbătorim şi noi ce putem, ce avem la îndemână: adică răzgândirea. Un posibil sport naţional contemporan.
La doar 64 de ani, senatorul PDL al Colegiului 1 Bistriţa-Livezile, pictorul Ioan Sbîrciu născut în Feldru a trecut cu bine peste primul său hop într-ale răzgândirilor. Nemulţumit şi dezamăgit de ceea se întâmplă cu legea educaţiei – senatorul Ioan Sbârciu a hotărât că cel mai simplu ar fi să-şi ia jucăriile şi să plece din PDL în PNL.
Apoi s-a răzgândit, dându-şi seama că e mai bine să se mute la PC. Apoi s-a răzgândit din nou şi a preferat să-şi mai acorde totuşi o săptămână de reflecţie până la următoarea răzgândeală. Practic, şi alţii s-au răzgândit în privinţa carierei domniei sale, când i-au promis, la un moment dat, fotoliul de ministru al culturii, după care s-au răzgândit şi au lăsat totul baltă.
Avea Tamara Buciuceanu o replică celebră în “Cuibul de viespi”, unde interpreta rolul uneia dintre surorile Duduleanu care afla că fiica ei a rămas însărcinată şi, vrând să-şi exprime sprijinul necondiţionat faţă de situaţia fiicei, răcnea entuziasmată “Să naştem cu toatele!!!”...
Cum ar fi să încercăm şi noi senzaţia, şi, la o adică, să ne tot răzgândim cu toţii? Dacă am promite că plătim o factură după care ne-am răzgândi şi am prefera să mâncăm totuşi o îngheţată, în schimb? Vouă când vi se întâmplă să vă răzgândiţi mai cu spor? Înainte sau după?