Într-o dramă semnată de Hanns Johst, un personaj replica la un moment dat: „Când aud de cultură, îmi vine să scot pistolul” – cuvinte devenite celebre (deşi piesa a căzut demult în uitare, împreună cu autorul ei) şi atribuite, în mod greşit, lui Goebbels, ministrul responsabil cu propaganda în regimul lui Hitler.

Până nu demult, ne ambalam şi ne isterizam teribil de fiecare dată când era vorba de struţii plasaţi în centrul istoric. Dar nu ne convine nici faptul că Vasile Moldovan (aspirant la funcţia de primar) i-ar putea arunca într-un depozit.

Cu toate acestea, vorba unui comentator de ieri, struţul face parte din emblema oraşului. De altfel, Vasile Moldovan, pe vremea când era primar, a acceptat acest lucru, de vreme ce a fost de acord ca struţul să facă totuşi parte din stema cea nouă a oraşului, alături de una dintre porţile medievale şi de statuia lui Andrei Mureşanu.

Aproape toate cele şapte oraşe medievale au ales, după 1989, să revina la stema veche, din epoca lor medievală de glorie. Doar Bistriţa a preferat să scoată la iveală o stemă nouă, un amestec cel puţin straniu între vechi şi nou care ne aminteşte, între altele, de o altă faimoasă zicală despre cei care nu-şi cunosc istoria şi sunt condamnaţi s-o retrăiască, fără a mai avea parte de viitor.

Cu alte cuvinte: pe voi ce vă împinge spre gestul disperat de a scoate pistolul din buzunar? Când anume vă vine să scoateţi Browning-ul din teacă?