Senin, surazator, gata de lupta – Liviu Rusu, presedintele Consiliului Judetean, s-a infatisat aseara bistritenilor citandu-l pe Caragiale ca pe un vechi prieten, folosind cuvinte profunde: “Sa ma balacareasca pana la dezintegrare...atata timp cat am un Dumnezeu langa mine...”

Si am aflat ca domnul Liviu Rusu este un luptator, un haiduc care nu se da prins, un om care a muncit in ultimii patru ani fara sa-si ia o zi de concediu. Am aflat (cu stupoare), ca in judetul nostru si chiar in tara exista minti diabolice care au pus la cale aceste actiuni machiavelice de care vorbeste toata suflarea in ultimele zile...

Evident, am cazut pe ganduri, ne-am intristat, ne-am amintit ca intr-o asemenea zi de 28 martie 1791, cel dintai program politic al romanilor din Transilvania, Supplex Libellus Valachorum, era trimis Curtii din Viena. Era vorba acolo de o “petitiune nationala”, o “carte a credintei politice a romanilor de peste Carpati”, dupa cum se exprima Alexandru Papiu Ilarian. Sub semnul programului Supplexului a stat intreaga evolutie viitoare a miscarii nationale a romanilor din Transilvania iar una dintre revendicari suna cam asa: “Ca numirile odioase si pline de ocara: tolerati, admisi, nesocotiti intre stari si alte de acest fel, care ca niste pete din afara, au fost intiparite fara drept si fara lege pe fruntea natiunii romane, acum sa fie cu totul indepartate, revocate si desfiintate”.

E prea mult, nu-i asa, sa visam ca politicienii de astazi ar fi capabili sa scrie un asemenea act, cand ei abia reusesc sa perceapa si sa accepte cum se cuvine un cod etic.

Pe 28 martie 1888 s-a nascut Alexandru Kiritescu, autor sinonim, in constiinta publicului romanesc, cu una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri ale dramaturgiei romanesti “Gaitele” (in varianta cinematografica “Cuibul de viespi”), cu recent premiata Tamara Buciuceanu in rolul uneia dintre surorile Duduleanu, racnind entuziasmata “Sa nastem cu toatele!” Spumos, plin de satira verbala si vizuala, scrupulos in reconstituirea istorica, autorul reda comicul noii clase burgheze si foloseste gluma galanta si apropoul consistent, pentru a realiza adaptarea stilizata a istoriei Romaniei.

Tot astazi este si ziua lui Mario Vargas Llosa, romancierul si eseistul nascut in Peru, castigatorul Premiului Nobel pentru Literatura in 2010 pentru “cartografierea structurilor puterii si pentru incercarea de a scrie un roman total, de a fictionaliza toate nivelurile unei societati oarecare si reflectiile ei pe anumite paliere ale realitatii perceptive ”. Llosa credea ca lumea nu poate exista fara fictiune si spunea, la un moment dat ca “Democratia si prosperitatea nu produc marea literatura.”

Dar, revenind la meleagurile noastre, fara democratie, fara prosperitate si cu o mare literatura care se lasa inca asteptata, indraznim sa rostim intrebarea zilei, pentru cititorii nostri bistriteni la fel de destepti si binevoitori cu noi si astazi: cand este cazul sa ne simtim vinovati? Inainte sau dupa?