Abia s-a instalat circul în partea de sus a oraşului, că zeci de bistriţeni – majoritatea cu copii în braţe, s-au bulucit în preajma gardurilor, să-i admire pe cei doi elefanţi plasaţi strategic de organizatorii-proprietari chiar la şosea – probabil pentru a stârni curiozitatea celor mici şi celor mari sau chiar pentru a contribui semnificativ la convingerea bistriţenilor că trebuie să-şi cumpere neapărat bilet la circ.

Cei mai fericiţi au fost copiii, care s-au căţărat pe gardul protector, s-au întins, s-au lungit, au „cosit” toată iarba din jur – tot încercând să intre în graţiile giganţilor elefanţi, oferindu-le câte un pumn de iarbă, câte o palmă prietenoasă, câte un surâs galeş....

Cămila Suzy, cea mai tristă, plânge cu faţa în batistă...! a răcnit la un moment dat un băieţel, referindu-se desigur la cămila din spatele unui tir, flancată de doi dintre oamenii circului care îi admirau şi ei, din spatele gardului pe bistriţeni – meditativ, nostalgic, pe alocuri exprimând o nedefinită tristeţe: „Uite, bre, şi la animalele astea, se uită la noi ca la felul paişpe....!”