Lucrările ar fi trebuit finalizate, conform plăcuţei amenajate lângă şantierul improvizat, prin februarie, dar câteva zile de întârziere în plus sau în minus nu mai miră pe nimeni în ziua de azi, în Bistriţa de azi... În această dimineaţă, ultimii muncitori – cu un palpabil accent sudist – îşi strângeau ultimele schele, comentând şi fluierând agale după domnişoare.

Dacă ai fi întrebat, prin absurd, „dar ce se întâmplă totuşi cu fâşia aia de bloc rămasă neizolată?” răspunsul ar fi fost inevitabil acelaşi – „Nu ştim! Noi decât aici am avut treabă! Şi-acum am terminat! Dar facebook nu aveţi cumva? Sau măcar un număr de telefon...?!”

Un reprezentat al firmei SC Dimex-2000 Company, care s-a ocupat de această lucrare, ne-a explicat că situaţia nu va rămâne totuşi aşa, cumva-cumva trebuie finalizată şi porţiunea rămasă deocamdată neterminată. Ei ar fi vrut să izoleze blocul şi acolo, însă proprietarul terasei, domnul Sigartău, nu a fost de acord să demonteze acoperişul de sticlă al terasei, pentru a se putea instala schelele... aşa că nici muncitorii nu au avut cum să lucreze la acea porţiune.

(Zadarnic am încercat noi să-l căutăm pe domnul Sigartău... La acea oră a dimineţii nu a fost de găsit pe nicăieri şi nici cei de la firmele din preajmă n-au ştiu să ne ofere prea multe detalii...)

Cert este totuşi că şi în spatele blocului, unde nu ar fi fost nevoie de schele, movul lipseşte pe o anumită porţiune, astfel încât – deja celebrul bloc de pe Crinilor a rămas - cel puţin deocamdată - cu fragmente care să-i amintească de vechea înfăţişare.

Orişicât,  nu este un caz singular. Şi pe Năsăudului o secvenţă sau un pătrăţel de bloc a ţinut cu dinţii de vechea culoare şi, în final, a şi câştigat: muncitorii au polecat, schelele au fost strânse iar pietonii care îndrăznesc să-şi ridice privirile mai sus de zebră au ocazia să admire noul şi vechiul – clasicul şi contemporanul – ceauşismul şi post-tranziţia la un loc. În acelaşi timp. Într-o strânsă şi impecabilă îmbrăţişare...